Col d’Orcia

Col d'Orcia Una dintre primele crame din Montalcino, Col D’Orcia este astăzi cea mai mare proprietate certificată organic din Toscana. Din poziţia de lider în producţia de Brunello di Montalcino, acest producător a contribuit la definirea şi promovarea uneia dintre cele mai prestigioase regiuni viticole din Italia. Tradiţie, integritate şi sustenabilitate sunt elementele pe care se bazează filosofia acestui domeniu, ale cărui vinuri sunt apreciate în întreaga lume.  Aflată în apropierea oraşului medieval Montalcino, în provincia Siena, crama are o lungă istorie în vinificaţie, ce începe încă din secolul al XVIII-lea. În 1973, crama a fost achiziţionată de către familia Cinzano, care a contribuit la mărirea considerabilă a plantaţiilor, ajungând în poziţia de al treilea cel mai mare deţinător de vii Brunello di Montalcino. Astăzi, crama este condusă de către Contele Francesco Marone Cinzano, un neobosit ambasador al cramei sale şi al regiunii Montalcino, care a transformat Col D’Orcia într-o proprietate 100% organică.  http://www.coldorcia.com/
string(212) ""